Aseară am fost la cel mai tare concert. Concertul anului. Până acum. Un concert pentru care în trecut ţi-ai fi dat fără regret o mână şi doi dinţi. Când nici nu visai că o să ai lângă casă un concert cu 4 trupe de Death metal care să sune ireal. De obicei unele sună mai bine, altele mai puţin bine, dar acum am văzut 4 trupe din care nu ştiai să alegi capul de afiş. Dacă n-ar exista şi partea sentimentală, evident. Că roacheru’, aşa cum pare el de sălbatic, e tot un sensibil şi ţine la tradiție şi la prieteni. Şi am tot încercat să înţeleg de ce n-am fost decât 80. Nici măcar 100. Că, deşi a avut loc o tragedie, cluburile tot îţi mai cer un număr de persoane ca să nu plăteşti garanția. Din păcate. Dar chiar şi aşa: de ce n am fost mai mulţi? Am tot încercat să îmi spun că a fost marți, că sunt prea multe evenimente, că sunt prea puţini bani, că... Prețul biletului a fost decent. Pentru patru trupe şi calitate prima a fost mai mult decât decent. M-am gândit că, fiind la interior, lumea nu mai vine pentru că nu se fumează. Se pare că nici asta nu merge, că parca e mai haios acum când "ieşi la fumat" şi că vrei sau nu vrei faci o gaşcă mare în care invariabil se găseşte ceva de zis. Înainte, fiecare fuma de capul lui şi aia era. Acum vrei - nu vrei stai mai mult împreună. Că tot s-a facut cald. Ştiu că lumea nu-i de acord cu mine la partea asta, dar de obicei scriu ce gândesc. Am mai căutat un răspuns. În club pute. Că nimeni nu şi-a zugrăvit pereții după ani în care ne-am afumat ca șuncile. Nici asta nu merge. Că mirosul e cel mai adaptabil simţ. Şi apoi am văzut că după ce se închide barul chiar personalul îşi aprinde tacticos o ţigară. Şi am stat şi m-am gândit. Şi mi-am dat seama că o sa divaghez şi o să scriu atât de mult încât dacă cineva o să citească se va plictisi pe drum. Şi totusi... când stai la bloc (are legătură cu subiectul) e ca şi cum ai sta într-un sat pe verticală. Ai de toate. Ai bătrâni, ai tineri, ai copii, ai căței, ai purcei chiar dacă sunt ei de Guineea. Şi în mini universul ăsta îţi dai seama că la un moment dat ai fost şi tu cel mai mic, cel mai frumos, cel mai deștept, până a apărut un copil nou. Care a devenit cel mai mic, cel mai... şi tu? Tu ai devenit ăla mai mare şi mai obraznic. Care, din dorința de atenție, a început să facă tărăboi şi când nici ala n-a mai fost suficient te-ai refugiat în Death metal. Acolo era lumea ta şi sperai că într-o zi o sa poţi să mergi, să vezi, sa înţelegi... şi prin toată nebunia asta lumea s-a schimbat şi ai început să mergi la concerte. Să ai gaşcă. Să bei, să fumezi, să razi. Să fii viu. Şi uite aşa în tot raiul ăsta s-a găsit un puști pe care îl țineai minte cu suzeta în gură si care ți-a tinut uşa cand ai iesit din lift. Şi zici “mamăăăă, ce a crescut!!!!”. Dar nu zici: “mamăăă, ce trece timpul!”. Apoi, ca un făcut, dai nas în nas cu un copil care îţi zice “săru’ mâna”. Mai întâi te uiţi în spate că poate o fi vreo tanti să ii zici şi tu “săru’ mâna”. Şi îţi dai seama că nu mai e nimeni. Şi în nebunia ta zici “mamă, ce copil civilizat! Îmi zice săru’ mâna!”. Apoi, ca din întâmplare, dai nas în nas cu copilul care ţi a ținut uşa şi îl iei la un concert. Şi îl dai pe brazdă. Pe brazda ta. Şi o iei de la capăt. Te amesteci cu generațiile şi eşti iar tânăr. Şi uşor-uşor gaşca se micșorează. Unul se mai însoară, unul mai face un copil, unul mai ia un credit, unul are probleme financiare, unul îşi dă seama că pleata îl încurcă şi o taie şi tot aşa. Peste toate astea mai vine şi un incediu care schimbă definitiv soarta celor care merg la concerte. Şi trece timpul, îţi lingi rănile şi îţi faci curaj să mergi din nou. Şi vezi că gaşca e veselă, dar din ce în ce mai mică. Că vin alţii şi alţii. Unii care se simt bine când stau printre veterani şi alţii care îţi zic “dumneavoastră”. Şi uite aşa îţi dai seama că oamenii de lângă tine au cam îmbătrânit. Şi tu odată cu ei. Ei, asta a fost o glumă proastă. De fapt doar copiii au crescut ;)))) Death metal forever ❤️❤️🤘🤘🤘 Foto credit: Marius Seceleanu & Benighted. Thanks Gigi Grigo pentru rabdare. About: The Necrobreed Alliance Tour : Benighted + Wormed + Unfathomable Ruination + Omophagia + Supports & Guests:
April 15 Essen · Turock · GER
April 16 Arnhem · Willemeen · NL
April 17 Arlon · L'Entrepôt · BEL
April 18 Weinheim · Cafe Central · GER
April 19 Prague · Modra Vopice · CZ
April 20 Metzingen · Club Thing · GER
April 21 Zug · Industrie 45 "Monthly Assault Fest" · CH
April 22 Munich · Garage Deluxe · GER
April 23 Vienna · Viper Room · AT
April 24 Budapest · Dürer Kert · HUN
April 25 Bucharest · Fabrica · RO
April 26 Cluj · Flying Circus · RO
April 27 Ljubljana · Orto Bar · SI
April 28 Brescia · Circolo Colony · IT
April 29 Innsbruck · Pmk · AT
26.04.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu